53437722278065215012.jpgHramul "Sfantului Ioan Scararu"Preot paroh: Alexandru Iulian Titorencu Adresa: Requena, Spania Numar de telefon: +34698777441 Adresa de email: parohia.requena@yahoo.es

sâmbătă, 22 noiembrie 2014

De ce pleacă tinerii din Biserică? - Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul


altSpunea Cuviosul Porfirie: „Adevărul lui Hristos ne arată că, dacă lauzi pe cineva, îl faci să devină egoist. Egoistul este confuz şi condus de diavol şi de duhul rău. Crescând astfel, în acest egoism, prima lui treabă este să-l nege pe Dumnezeu şi să fie un egoist neadaptat în societate".

Iată de ce este bolnavă societatea noastră şi de ce sunt necredincioşi copiii noştri: din copilărie le hrănim egoismul, mândria, care este cea mai mare necurăţie în om şi păcat. Copiii devin astfel uşor de stăpânit de puterile demonice şi unelte ale duhului viclean. Lauda naşte în copil o falsă impresie măreaţă despre sine. Această idee Părinţii o numesc trufie şi ea este rădăcina adâncă a egoismului şi a mândriei. Lumea o numeşte supra-eu. De Dumnezeu înţelepţitul Cuvios Porfirie, cel contemporan cu noi, învăţa: „Când naştem în copil, prin laude, acest supra-eu, îi umflăm egoismul, făcându-i un mare rău. Îl facem să fie înclinat spre cele diavoleşti". Deschidem „burdufurile lui Eol" [zeul vânturilor în mitologia greacă, n. tr.] şi ne întrebăm după aceea de ce a plecat din Biserică, de acasă, de ce nu ascultă, de nu e respectuos faţă de cei mai în vârstă etc.

luni, 6 octombrie 2014

Cine intristeaza preotul, intristeaza pe Duhul Sfant


altMare faţă este preotul, slujitor la altarul lui Dumne­zeu. Cine-l întristează, întristează pe Duhul Sfânt Care via­ză în el.
Ce să spunem atunci de episcop? Episcopilor li s-a dat un mare har al Duhului Sfânt; ei stau mai presus decât toţi; ca vulturii ei se ridică în înălţimi şi de acolo văd în depărtări nesfârşite şi cu o minte de-Dumnezeu-grăitoare [teologică] păstoresc turma lui Hristos.
Duhul Sfânt, se spune, a aşezat în Biserică episcopi ca să păstorească turma lui Hristos [FA 20, 28]; dacă credin­cioşii şi-ar aduce aminte de aceasta, i-ar iubi cu o mare iubire pe păstorii lor şi s-ar bucura din suflet la vederea păstorilor. Cine poartă în el harul Duhului Sfânt ştie de­spre ce vorbesc.
Un om smerit şi blând mergea odată cu femeia sa şi cei trei copii ai săi pe o cale şi au întâlnit un arhiereu care călătorea într-o trăsură, şi atunci, când ţăranul s-a închi­nat înaintea lui cu cucernicie, l-a văzut pe arhiereul care-l binecuvânta în focul harului.

miercuri, 26 februarie 2014

Măcar în tinda raiului


altZicea Lucian Blaga: „Opreşte, Doamne, trecerea. Ştiu că unde nu este moarte, nu este nici iubire, dar totuşi opreşte ceasornicul cu care ne măsori destrămarea”.
Ceasornicul nu poate fi oprit. Vine momentul când Dumnezeu ne va chema pe fiecare la Sine. Şi pentru momentul acela e important să fim pregătiţi. Să nu fim scocotiţi printre cei fricoşi sau printre necredicioşi. Să fim socotiţi, chiar aşa cu puţina noastră credinţă şi cu puţinele noastre fapte bune, vrednici de a intra măcar în tinda raiului.

vineri, 1 noiembrie 2013

Fără Hristos, Europa este cel mai sărac cerşetor al lumii... Fie ca Europa să se reboteze!


 
...Dacă Europa se laudă cu cultura, ea se laudă cu ceva, nu cu cineva. Căci şi alte popoare au cultura lor şi nu au nevoie de cea Europeană. Alte popoare, precum Indienii şi Chinezii au o cultură mult mai bogată, mai profundă şi mai rafinată decît cultura Europeană; din această pricină ei urăsc şi dispreţuiesc cultura Europeană. De aceea spunem: dacă Europa se laudă cu cultura, cu nimic se laudă.
Dacă Europa ar fi rămas Creştină, s-ar fi lăudat cu Hristos, nu cu cultura. Iar marile popoare ale Asiei şi ale Africii, chiar ne­botezate, dar avînd deschidere duhovnicească, ar fi înţeles-o şi ar fi preţuit-o.

„Ca să creezi, trebuie să rămâi în modestie“


Matematica şi viaţa în Hristos pot părea multora fără nici o legătură una cu alta. Pentru părintele Ieremia de la Putna, cu un doctorat în matematică dat în SUA, la Berkeley, această lipsă de legătură este doar aparentă. Este ca şi cum două curbe nu se intersectează deloc în planul real –, cel al privirii superficiale, al prejudecăţii, al ignoranţei –, dar au o multitudine de intersecţii în planul complex – cel al realităţii adevărate, profunde. Interviul de mai jos e o scurtă pledoarie la studiu şi seriozitate în viaţa duhovnicească.

Părinte Ieremia, cum a venit pasiunea pentru matematică?